Rezervaţia Naturală "Plaiul Fagului"
Semnarea Acordului pentru lansarea unui traseu ecoturistic
10.07.2020

 Întreprinderea de stat Rezervația Naturală ,,Plaiul Fagului", Agenția ”Moldsilva”, Consiliul raional Ungheni și Primăria satului Rădenii Vechi au semnat la 9 iunie, curent, Acordul privind cooperarea în domeniul turismului.

Este vorba despre o colaborare, reciproc avantajoasă ce pune în valoare circuitul turistic al Republicii Moldova, mai ales în partea ce vizează patrimoniul forestier al țării noastre.

Semnarea acestui Acord, inaugurează un traseu ecoturistic al  Rezervației Naturale ,,Plaiul Fagului",  ce va scoate în evidență  frumusețea și splendoarea pădurilor din zonă, cu arboretele falnice de fag și stejar, va pune la dispoziția vizitatorilor posibilități de pescuit sportiv, plimbări cu barca, servirea bucatelor tradiționale în sânul naturii, sau degustarea unor produse, caracteristice acestui mediu.

Conform acordului semnat, părțile vor promova activitățile în aer liber pentru combaterea sedentarismului social, vor elabora şi implementa o strategie de dezvoltare și management a turismului în zonă,  vor promova participarea publicului la activități de protecție a mediului înconjurător, dar vor urma și acțiuni de educație ecologică și dezvoltare a activității Centrului de Informare și Educație Ecologică și Punctului Apicol Demonstrativ, ca surse importante de informare a grupurilor de turiști și populației locale, inclusiv tinerilor.

 

 

Copyright © 2024 Toate Drepturile Rezervate.