Declarația Colectivului de Muncă al Rezervației Naturale de Stat "Plaiul Fagului”
Colectivul de muncă al Rezervației Naturale de Stat "Plaiul Fagului" este profund indignat de publicațiile și materialele video recent difuzate pe rețelele de socializare, care nu corespund realității, cu privire la presupunerea unor ilegalități de recoltare, transportare și prelucrare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică a statului gestionată de Rezervația Naturală ,,Plaiul Fagului".
Rezervația Naturală de Stat "Plaiul Fagului" a fost fondată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.167 din 12.03.1992, în scopul conservării, regenerării, redresării ecologice și studierii unuia dintre cele mai pitorești și mai reprezentative ecosisteme silvice din zona Codrilor.
Reieșind din sarcinile atribuite, conform Legii privind fondul ariilor naturale protejate de stat, nr.1538 din 28.02.1998, teritoriul RN "Plaiul Fagului" I.S. este delimitat în două zone: zona cu protecție integrală, non-intervenție, cu o suprafață totală de 782 ha și zona de dezvoltare durabilă, cu suprafața de 4860ha.
Conform prevederilor legale în rezervație, cu excepția zonei cu protecție integrală, sunt permise lucrările de regenerare și reconstrucție ecologică, tăierile de igienă, de îngrijire și regenerare a pădurilor, care prevăd conservarea și ameliorarea structurii și compoziției arboretelor.
Prin Hotărîrea de Guvern, nr.958 din 22.12.2020, Cu privire la aprobarea posibilității de recoltare a masei lemnoase în procesul tăierilor de produse principale pentru perioada 2021-2025, a fost stabilită măsura de parchet pe rezervația menționată, de 4,5 mii mc, ce include tăieri de reconstrucție ecologică, tăieri repetate neuniforme pe o suprafața de 49,2 ha. Ulterior a fost emis Ordinul Agenției ,,Moldsilva" nr. 423 din 29 decembrie 2020 ,,Cu privire la aprobarea tăierilor de produse principale pentru anul 2021" avînd ca temei Autorizație pentru tăieri în fondul forestier și în vegetația forestieră din afara fondului forestier nr. P - 0838/2020 din 29 decembrie 2020 eliberată de Agenția de Mediu, unde este stipulat volumul de masa lemnoasă respectiv de 4,5 mii mc.
Totodată, de menționat este faptul, că tăierile de reconstrucție ecologică din rezervațiile naturale, anual sunt coordonate cu reprezentanții Ministerului Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului și a Grădinii Botanice Naționale (Institut) Al. Ciubotaru prin urmare toate observațiile și recomandările comisiei se actează și sunt înlăturate în termeni proximi.
După care la solicitarea entității silvice, conform listei extrasului din materialele de amenajare și de inventariere a vegetației lemnoase preconizată exploatării pentru anul 2021, parchetele au fost coordonate și inspectate de Inspectoratul pentru Protecția Mediului Teritorial.
Concomitent toate suprafețele arboretelor selectate pentru a parcurse cu lucrări de reconstrucție ecologică și îngrijire precum și volumul masei lemnoase de extras în anul 2021, au fost examinate la ședința Consiliului Științific al rezervației, format din reprezentanți ai instituțiilor academice, Ministerului Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului, autorităților publice locale.
Conform planului anual aprobat pe Rezervația Naturală ,,Plaiul Fagului" la compartimentul ,,Lucrări silvice" a.c. semestrul I sunt planificate tăieri de produse principale (reconstrucție ecologică), pe suprafaț de 27 ha și volumul brut 2590 m3 și pe trimestrul IV a.c. sunt planificate tăieri de produse principale (reconstrucție ecologică), pe suprafața 22 ha, volumul brut 1940 m3.
Respectiv masa lemnoasă secționată la sol apărută în filmările menționate, este în u.a. 53 I/1 suprafața 2,0 ha, volumul brut 177 m3 (în zona de dezvoltare durabilă a rezervației). Tăierea dată se efectuează în baza autorizației de exploatare a pădurii eliberată de entitatea silvică, dispoziției pentru exploatarea pădurii în cantonul silvic nr. 12 și conform hărții tehnologice de exploatare a parchetului.
Prin Ordinul Agenției "Moldsilva" nr. 19 din 26.01.2021, Dispoziția Agenției "Moldsilva" nr.8 din 26.01.2021, au fost formate două comisii de anchetă conduse de Rotaru P., șef direcția fond forestier, arii protejate și regenerarea pădurii, și dl Mamai I., specialist principal, direcția fond forestier, arii protejate și regenerarea pădurii, care urmează să elucideze problemele invocate pe rețelele de socializare și în mass-media, în termen de pînă la 3 februarie 2021.
Responsabil de corectitudinea datelor a fost desemnat dnul Muntean Nicolae, inginer șef silvic al Agenției "Moldsilva".
Rezultatele comisiilor de anchetă vor fi examinate detaliat în cadrul ședinței Consiliului Director, cu toate consecințele adminstrative corespunzătoare, pentru personalul silvic, care se va face vinovat.
Reiterăm indignarea noastră profundă, asupra mesajelor de dezinformare, calomnii și atacuri la persoane, incompetența crasă a dlui Fediuș Igor, care a fost anterior concediat din ramura silvică și care are antecedente penale.
Considerăm oportun ca în cazul apariției anumitor situații de problemă să fie invitați experți din domeniu, specialiști cu reputație notorie, care se vor expune în cunoștință de cauză și nu demagogi, care urmăresc să-și ridice reitingul pe seama pădurii.